M-am saturat de discutii iscate in jurul nostru. Incep incet, incet sa ne doboare. Tu-mi tii lectii de morala, eu sunt aia mica deci trebuie sa fiu cu urechile ciulite si sa invat, nu pentru noi neaparat ci pentru mine pe mai departe, zici. Ai senzatia ca eu nu sunt constienta de absolut nimic din ceea ce-mi zici. Si asa iti si dau impresia, insa lucrurile stau putin altfel. Am trecut prin filtrul constiintei tot ceea ce tu te chinui sa-mi desenezi, insa creierul nu ma mai lasa sa actionez conform impulsurilor. Creierul imi zice sa fac un lucru si pentru prima data i-am dat prioritate in fata inimii.
Am trecut prin diferite etape. De la nu stiu ce sa zic, la nu stiu cum, la nu vreau sa fac asta sau sa zic asta, la partea in care zic tot ce am pe suflet si cand vreau. Acum analizand, ajung la concluzia ca niciuna din metode nu e buna. Intotdeauna o sa fie nemultumiri legate de diverse aspecte si niciodata nu o sa fie indeajuns.
E prea multa drama.
