Things to do in life now:
Letting the past behind.
No matter how hard it is.
No matter what keeps you to it.
No matter who's in that past. Maybe it's your once in a life time love, or maybe not.
Quit having the past in your present, because it will only bring you misery. Even if he was the one who "taught you gently how to breathe".
Keep telling yourself it's for the best, maybe you'll actually believe it at a certain point. Believe it!
Keep telling yourself you're happy, because you might believe it and be happy, or not. But please try!
Saturday, November 12, 2011
Thursday, September 22, 2011
At the end of the day, what are we left with?
Se spune ca odata ce o relatie se termina, trebuie sa pastrezi amintirile frumoase care au legat-o. Se spune ca e frumos sa ramai prieten cu cel/a cu care te-ai trezit dimineti la rand si cu care ai impartit clipe de fericire. Se spune ca odata ce v-ati despartit trebuie sa treci peste tot si, sa strangi frumos totul si sa le pui in cutia trecutului.
Si totusi, cine stabileste acest "se spune ca"? Exista un cod social al relatiilor incheiate intr-un mod mai mult sau mai putin placut? Lucrurile functioneaza altfel. Nu, nu-ti vei aminti cat de frumos a fost in Bahamas cu el/a, nu o sa ramaneti prieteni la catarama mai ales daca lucrurile nu s-au incheiat clar intre voi si daca (cum se intampla in cele mai multe cazuri) unul a facut in asa fel incat sa nu iti mai vina sa il vezi in fata ochilor. Raman lucruri nespuse, poze rupte si lacrimi cazute. Raman intrebarile "Unde am gresit? Cu ce (i-)am gresit? De ce mi-a facut asta cand tot ce am vrut a fost sa (ne) fie bine?" la care bineinteles ca nu o sa primesti un raspuns. Sau daca da, este acel clasic "Tu nu ai gresit cu nimic. Este numai vina mea, insa nu mai putem continua asa." Si-atunci scenariile posibile sunt urmatoarele:
1.Si-a gasit cineva cam cu vreo luna inainte sa iti dea bomba, drept urmare nu ai decat sa treci prin etapa "vindecarii" de unul singur privind in trecut si in prezentul suparator ce-l include pe proaspatul cuplu, in mainile tale nefiind nicio solutie.
2.E mult prea prins de propria persoana, propriul bine si mult prea self centered ca sa mai ai si tu loc. Te-ntrebi cum de ai avut pana atunci? Ei bine nu ai avut. Ceea ce ai avut a fost iluzia acelui loc langa el. Ai putut fi acolo pentru ca avea nevoie sa fii acolo, altfel nu se punea problema. L-ai pus pe picioare? I-ai dat incredere in el? L-ai ajutat sa treaca peste fantomele trecutului? Minunat, tocmai ai primit rasplata: un sut in fund. Acum e momentul in care trebuie sa mergi mai departe.
Se-ntampla lucruri. Ca cele mentionate mai sus. Ce faci? Incepi sa construiesti un zid in jurul tau pentru ca nu vrei sa te mai atinga nimic. Se zice ca zi de zi pierdem neuroni care nu o sa ii mai recuperam, ever. S-a gandit cineva ca dupa fiecare relatie pierdem cate putin din suflet? Se rupe bucatica cu bucatica si... la sfarsit cu ce ne alegem? sau cu ce o sa se aleaga omul care ne va fi alaturi la un moment dat? Cu o persoana instabila, careia ii e frica sa se mai implice gandindu-se ca oricum totul o sa fie scrum dupa o perioada.
La inceput suntem un tablou mai mult sau mai putin reusit, insa intreg. E de-ajuns ca un om sa vina, sa-i placa ceea ce vede, iar dupa un timp sa se plictiseasca si sa-l distruga. Si-atunci nu suntem altceva decat un joc de puzzle, cu care cineva o sa-si bata capul sa-l refaca, iar tot ceea ce poti spera e sa nu isi piarda rabdarea si entuziasmul intre timp.
Sa ne fie bine.
Si totusi, cine stabileste acest "se spune ca"? Exista un cod social al relatiilor incheiate intr-un mod mai mult sau mai putin placut? Lucrurile functioneaza altfel. Nu, nu-ti vei aminti cat de frumos a fost in Bahamas cu el/a, nu o sa ramaneti prieteni la catarama mai ales daca lucrurile nu s-au incheiat clar intre voi si daca (cum se intampla in cele mai multe cazuri) unul a facut in asa fel incat sa nu iti mai vina sa il vezi in fata ochilor. Raman lucruri nespuse, poze rupte si lacrimi cazute. Raman intrebarile "Unde am gresit? Cu ce (i-)am gresit? De ce mi-a facut asta cand tot ce am vrut a fost sa (ne) fie bine?" la care bineinteles ca nu o sa primesti un raspuns. Sau daca da, este acel clasic "Tu nu ai gresit cu nimic. Este numai vina mea, insa nu mai putem continua asa." Si-atunci scenariile posibile sunt urmatoarele:
1.Si-a gasit cineva cam cu vreo luna inainte sa iti dea bomba, drept urmare nu ai decat sa treci prin etapa "vindecarii" de unul singur privind in trecut si in prezentul suparator ce-l include pe proaspatul cuplu, in mainile tale nefiind nicio solutie.
2.E mult prea prins de propria persoana, propriul bine si mult prea self centered ca sa mai ai si tu loc. Te-ntrebi cum de ai avut pana atunci? Ei bine nu ai avut. Ceea ce ai avut a fost iluzia acelui loc langa el. Ai putut fi acolo pentru ca avea nevoie sa fii acolo, altfel nu se punea problema. L-ai pus pe picioare? I-ai dat incredere in el? L-ai ajutat sa treaca peste fantomele trecutului? Minunat, tocmai ai primit rasplata: un sut in fund. Acum e momentul in care trebuie sa mergi mai departe.
Se-ntampla lucruri. Ca cele mentionate mai sus. Ce faci? Incepi sa construiesti un zid in jurul tau pentru ca nu vrei sa te mai atinga nimic. Se zice ca zi de zi pierdem neuroni care nu o sa ii mai recuperam, ever. S-a gandit cineva ca dupa fiecare relatie pierdem cate putin din suflet? Se rupe bucatica cu bucatica si... la sfarsit cu ce ne alegem? sau cu ce o sa se aleaga omul care ne va fi alaturi la un moment dat? Cu o persoana instabila, careia ii e frica sa se mai implice gandindu-se ca oricum totul o sa fie scrum dupa o perioada.
La inceput suntem un tablou mai mult sau mai putin reusit, insa intreg. E de-ajuns ca un om sa vina, sa-i placa ceea ce vede, iar dupa un timp sa se plictiseasca si sa-l distruga. Si-atunci nu suntem altceva decat un joc de puzzle, cu care cineva o sa-si bata capul sa-l refaca, iar tot ceea ce poti spera e sa nu isi piarda rabdarea si entuziasmul intre timp.
Sa ne fie bine.
Tuesday, September 20, 2011
Life
Iubesc oamenii din jurul meu. Pentru ca sunt frumosi. Pentru ca-mi sunt mereu alaturi. Pentru ca gresesc. Pentru ca stiu ce sa spuna. Pentru ca stiu sa asculte. Pentru ca inteleg. Pentru ca sunt incapatanati. Pentru ca nu inceteaza niciodata sa ma uimeasca.
Incerc sa-nteleg haosul din jurul meu, ma revolt, ma impotrivesc mersului firesc al lucrurilor si incerc sa determin o alta cale de a reusi. Nu e o cale buna sau corecta si cu-atat mai mult morala, dar pana la urma este singura cale care-mi aduce cat de cat linistea. Am facut de multe ori ceea ce trebuia si cum trebuia sa fac, iar rezultatele au fost cu totul altele decat cele la care ma asteptam. Acum iau lucrurile altfel. Nu sunt mai putin implicata. Nici pe departe. Doar ca nu mai arat ca sa nu (te) sperii.
Ma bucur de ceea ce mi se-ntampla. Si traiesc la maxim pentru ca-mi iubesc viata asa complicata cum mi-o fac(i). Ma alimentezi, zi de zi, cu picaturi de fericire aratandu-mi un trailer a ceea ce ar putea fi, filmul in sine, derulandu-se cu alte personaje, in cu totul alte cadre. Poate totusi, daca, sa-i zicem conjunctura, ar fi fost una ideala, filmul nostru ar fi unul prost prefer sa zic ca-mi place al naibii de mult trailerul. Si asta nu e din cauza ca ma multumesc cu putin, nicidecum. Asta din cauza ca am invatat dupa mult timp sa iau ce e mai bun din tot si sa ma bucur de ceea ce viata-mi pune-n cale.
Toti ne cautam fericirea. Vrem sa avem pe cineva care sa ne implineasca din toate punctele de vedere, sa ne iubeasca si sa ne fie alaturi. Intrebarea e ce se-ntampla atunci cand, cu toate ca omul de langa iti ofera toate acestea descoperi ca poate vrei mai mult? Sau poate poti sa oferi mai mult si nu neaparat aceleiasi persoane? E de condamnat ca pleaca, ca se imparte? Daca asta il face fericit ca om, poti sa ii iei acest drept doar pentru ca il iubesti? Simtul posesiunii iti spune ca e AL TAU. Simtim nevoia sa etichetam. Ne punem numele pe tot ce iubim si speriem, ingradim.
Cautam echilibrul intr-o lume care nu mai e demult perfecta, cel mult perfectabila. Eu caut acum linistea si pot spune ca am gasit-o. Si nu intr-o situatie ideala.
Nu trebuie sa ne fie frica sa suferim pentru ca asta ne invata sa apreciem mai apoi mult mai mult ce ni se intampla.
Sa ne fie bine :)
Incerc sa-nteleg haosul din jurul meu, ma revolt, ma impotrivesc mersului firesc al lucrurilor si incerc sa determin o alta cale de a reusi. Nu e o cale buna sau corecta si cu-atat mai mult morala, dar pana la urma este singura cale care-mi aduce cat de cat linistea. Am facut de multe ori ceea ce trebuia si cum trebuia sa fac, iar rezultatele au fost cu totul altele decat cele la care ma asteptam. Acum iau lucrurile altfel. Nu sunt mai putin implicata. Nici pe departe. Doar ca nu mai arat ca sa nu (te) sperii.
Ma bucur de ceea ce mi se-ntampla. Si traiesc la maxim pentru ca-mi iubesc viata asa complicata cum mi-o fac(i). Ma alimentezi, zi de zi, cu picaturi de fericire aratandu-mi un trailer a ceea ce ar putea fi, filmul in sine, derulandu-se cu alte personaje, in cu totul alte cadre. Poate totusi, daca, sa-i zicem conjunctura, ar fi fost una ideala, filmul nostru ar fi unul prost prefer sa zic ca-mi place al naibii de mult trailerul. Si asta nu e din cauza ca ma multumesc cu putin, nicidecum. Asta din cauza ca am invatat dupa mult timp sa iau ce e mai bun din tot si sa ma bucur de ceea ce viata-mi pune-n cale.
Toti ne cautam fericirea. Vrem sa avem pe cineva care sa ne implineasca din toate punctele de vedere, sa ne iubeasca si sa ne fie alaturi. Intrebarea e ce se-ntampla atunci cand, cu toate ca omul de langa iti ofera toate acestea descoperi ca poate vrei mai mult? Sau poate poti sa oferi mai mult si nu neaparat aceleiasi persoane? E de condamnat ca pleaca, ca se imparte? Daca asta il face fericit ca om, poti sa ii iei acest drept doar pentru ca il iubesti? Simtul posesiunii iti spune ca e AL TAU. Simtim nevoia sa etichetam. Ne punem numele pe tot ce iubim si speriem, ingradim.
Cautam echilibrul intr-o lume care nu mai e demult perfecta, cel mult perfectabila. Eu caut acum linistea si pot spune ca am gasit-o. Si nu intr-o situatie ideala.
Nu trebuie sa ne fie frica sa suferim pentru ca asta ne invata sa apreciem mai apoi mult mai mult ce ni se intampla.
Sa ne fie bine :)
Monday, June 20, 2011
Just a rainy day...
Ploua. Uneori cu stropi ce te invaluie intr-o secunda si te racoresc pana ti se face pielea toata de gaina, uneori cald si marunt, de vara, cu raze de soare ce razbat printre gene, pana strambi din nas si stranuti. Uneori cerul isi varsa mania pe noi si-l auzim cum ne cearta. Si noi amutim, ne uitam la el, dar nu-l intelegem.
Nu stiu de ce oamenii se indispun cand e innorat, mohorat sau ploua. Pe mine vremea asta ma binedispune, imi da o stare de energie si ma umple de viata. Si daca ploua, ce? Cu ce te-mpiedica? Nu poti iesi sa te bucuri si de o altfel de zi? Iesi! Razi! Alearga! Pentru ca fiecare zi pe care o traim ar trebui sa o consideram un dar si sa profitam de ea la maxim. Bine, stiu... Mai e serviciul, avem multe pe cap, probleme de toate felurile, unele mai grave altele mai putin. Dar pana la urma, ceea ce conteaza e ca suntem aici, ca avem oameni,suflete langa noi, ca iubim si suntem iubiti.
Pentru ca tot ce ni se intampla ne face sa simtim ca suntem aici, pentru ca nimic nu trebuie sa ne darame. Pentru ca dupa ploaie vine mereu soarele.
Because he's like rain to me! He puts a smile upon my face everytime I listen to his songs!
P.S. And because live is even better ;)
Enjoy!
Nu stiu de ce oamenii se indispun cand e innorat, mohorat sau ploua. Pe mine vremea asta ma binedispune, imi da o stare de energie si ma umple de viata. Si daca ploua, ce? Cu ce te-mpiedica? Nu poti iesi sa te bucuri si de o altfel de zi? Iesi! Razi! Alearga! Pentru ca fiecare zi pe care o traim ar trebui sa o consideram un dar si sa profitam de ea la maxim. Bine, stiu... Mai e serviciul, avem multe pe cap, probleme de toate felurile, unele mai grave altele mai putin. Dar pana la urma, ceea ce conteaza e ca suntem aici, ca avem oameni,suflete langa noi, ca iubim si suntem iubiti.
Pentru ca tot ce ni se intampla ne face sa simtim ca suntem aici, pentru ca nimic nu trebuie sa ne darame. Pentru ca dupa ploaie vine mereu soarele.
Because he's like rain to me! He puts a smile upon my face everytime I listen to his songs!
P.S. And because live is even better ;)
Enjoy!
Saturday, June 18, 2011
Pofta de viata
Am un dor nebun de mare, sa simt nisipul cum se joaca printre degetele de la picioare si cum arzand ma face sa dansez. Eu cu nebunele mele, o bere rece, o carte buna, soare, valuri, vant= imaginea perfecta a unei zile de vara. As face din asta un ritual, in fiecare zi si nu as avea nevoie de mai mult. Fara drame, fara doruri, fara lipsuri si neintregiri. Dansuri nebune pana dimineata, distractii, stat pana soarele apare timid si parca mai lipsit de vlaga decat noi. Ar fi suficient.
O sa fie frumos, o sa fie bine si-o sa ma bucur de ce imi ofera viata. O sa va tin la curent cu poze.
Pana atunci insa, va pupa creata cu drag!
O sa fie frumos, o sa fie bine si-o sa ma bucur de ce imi ofera viata. O sa va tin la curent cu poze.
Pana atunci insa, va pupa creata cu drag!
Friday, June 17, 2011
TU
(Planuiam sa raman aici, in Bucuresti, dar cred ca mai bine-ti dau si tie drumul, aparent 4 months it's a record for me, judging from the last couple of years.)
E interesant pentru ca stii... nu m-am asteptat niciodata sa iasa nimic din asta. Sa fim seriosi, ne intalnim prin niste prieteni comuni intr-un pub, dansam, bem, fumam dupa care ne-o tragem ore in sir, pana se crapa de ziua. That doesn't sound like a beginning of a romance, doesn't it? Bineinteles ca nu credeam ca urmeaza cafeaua de dupa, ca n-o sa ma lasi sa plec singura(in fine, cu taxiul) acasa ci ca o sa vii cu mine o sa ne plimbam si ca o sa te fastacesti atunci cand imi ceri numarul. Si eu nu pot decat sa ma bucur pentru absolut tot pentru ca tot ce s-a intamplat si se intampla inca intre noi, pentru se intampla contrar credintelor mele.
Cu tine traiesc si ma bucur de tot ce inseamna viata, viata in 2. Nu ma satur sa te aud vorbind si nu ma plictisesti niciodata. Daca am privirea aia tampa pe fata e pentru ca-s pur si simplu fascinata si pentru ca mi-esti drag si pentru ca iar ma las dusa de val si pentru ca iar o sa mi-o iau in freza grav. Dar stiti ce? chiar merita.
Acum stau in pat si ma lamentez ca o sa plec, ca n-o sa te mai vad ca o sa se strice totul. Indiferent daca plec sau nu things happen and things change. Cu siguranta ca nu au cum sa treaca 3 luni fara sa nu-si lase amprenta pe noi. Ne vedem la bericioaica prietene. I'll miss you big time!
E interesant pentru ca stii... nu m-am asteptat niciodata sa iasa nimic din asta. Sa fim seriosi, ne intalnim prin niste prieteni comuni intr-un pub, dansam, bem, fumam dupa care ne-o tragem ore in sir, pana se crapa de ziua. That doesn't sound like a beginning of a romance, doesn't it? Bineinteles ca nu credeam ca urmeaza cafeaua de dupa, ca n-o sa ma lasi sa plec singura(in fine, cu taxiul) acasa ci ca o sa vii cu mine o sa ne plimbam si ca o sa te fastacesti atunci cand imi ceri numarul. Si eu nu pot decat sa ma bucur pentru absolut tot pentru ca tot ce s-a intamplat si se intampla inca intre noi, pentru se intampla contrar credintelor mele.
Cu tine traiesc si ma bucur de tot ce inseamna viata, viata in 2. Nu ma satur sa te aud vorbind si nu ma plictisesti niciodata. Daca am privirea aia tampa pe fata e pentru ca-s pur si simplu fascinata si pentru ca mi-esti drag si pentru ca iar ma las dusa de val si pentru ca iar o sa mi-o iau in freza grav. Dar stiti ce? chiar merita.
Acum stau in pat si ma lamentez ca o sa plec, ca n-o sa te mai vad ca o sa se strice totul. Indiferent daca plec sau nu things happen and things change. Cu siguranta ca nu au cum sa treaca 3 luni fara sa nu-si lase amprenta pe noi. Ne vedem la bericioaica prietene. I'll miss you big time!
(Ma) Sufoc...
Care e cea mai mare problema a mea? Urasc sa fiu singura, mi-e frica sa raman singura si am grija sa nu raman niciodata asa pentru ca nu mi-e bine deloc doar cu mine. Si mai am o mare problema. Iubesc oamenii din jurul meu, ma lipesc de ei si le iau aerul. Nu stiu cat aer sa le las. Si in momentul in care realizez ca e prea mult ce fac, e deja prea tarziu pentru ca si ei se indeparteaza de mine.
Am avut si am numai oameni minunati in jurul meu pe care ii iubesc si acum indiferent de tampeniile pe care (mi) le-au facut.
Presupun ca Doamne-doamne are un plan bine pus la punct si pentru mine, de fapt nu presupun ci cred asta! Vreau putine lucruri de la cei de langa mine si pe cuvant ca-mi dau si sufletul daca mi-l cer. Asa sunt eu, (va) iubesc si indiferent de cate suturi in fund imi iau, ma intorc si te iau de unde m-ai lasat!
Am avut si am numai oameni minunati in jurul meu pe care ii iubesc si acum indiferent de tampeniile pe care (mi) le-au facut.
Presupun ca Doamne-doamne are un plan bine pus la punct si pentru mine, de fapt nu presupun ci cred asta! Vreau putine lucruri de la cei de langa mine si pe cuvant ca-mi dau si sufletul daca mi-l cer. Asa sunt eu, (va) iubesc si indiferent de cate suturi in fund imi iau, ma intorc si te iau de unde m-ai lasat!
Friday, March 18, 2011
A little too much
M-am saturat de discutii iscate in jurul nostru. Incep incet, incet sa ne doboare. Tu-mi tii lectii de morala, eu sunt aia mica deci trebuie sa fiu cu urechile ciulite si sa invat, nu pentru noi neaparat ci pentru mine pe mai departe, zici. Ai senzatia ca eu nu sunt constienta de absolut nimic din ceea ce-mi zici. Si asa iti si dau impresia, insa lucrurile stau putin altfel. Am trecut prin filtrul constiintei tot ceea ce tu te chinui sa-mi desenezi, insa creierul nu ma mai lasa sa actionez conform impulsurilor. Creierul imi zice sa fac un lucru si pentru prima data i-am dat prioritate in fata inimii.
Am trecut prin diferite etape. De la nu stiu ce sa zic, la nu stiu cum, la nu vreau sa fac asta sau sa zic asta, la partea in care zic tot ce am pe suflet si cand vreau. Acum analizand, ajung la concluzia ca niciuna din metode nu e buna. Intotdeauna o sa fie nemultumiri legate de diverse aspecte si niciodata nu o sa fie indeajuns.
E prea multa drama.
Am trecut prin diferite etape. De la nu stiu ce sa zic, la nu stiu cum, la nu vreau sa fac asta sau sa zic asta, la partea in care zic tot ce am pe suflet si cand vreau. Acum analizand, ajung la concluzia ca niciuna din metode nu e buna. Intotdeauna o sa fie nemultumiri legate de diverse aspecte si niciodata nu o sa fie indeajuns.
E prea multa drama.
Thursday, February 24, 2011
Incomplete
Ceva, de fapt mai multe ceva-uri ma fac sa fiu nemultumita, nefericita, neimplinita cu mine si cu tot ce se intampla in viata mea. Problema mea e ca odata intrata intr-o zona de comfort, raman acolo. Si raman. Chiar daca nu imi convine deloc ceea ce se petrece. Si ceea ce e mai rau e ca nu fac nimic ca sa ies din asta, ci mai mult, ma afund si mai mult in dezastrul meu.
Azi e o zi in care m-am gandit la trecut mai mult decat am facut-o in ultimele zile si m-a durut cand am privit inapoi. M-a durut pentru ca, poate, imi e dor. Mi-e dor nu de tine p., ci cred ca mai mult de iluzia unui tu care ar fi facut ca tu sa fii EL. Si in unele momente mi-e groaznic de dor, insa in aceleasi momente imi aduc aminte de tot ce am patimit din cauza ta si parca apoi imi e mai greu sa las totul in urma. Insa as vrea sa cred ca macar 5 minute dupa ce am disparut din viata ta te-ai gandit la mine si doar la mine, la omul care a fost o buna bucata de timp in viata ta.
Nostalgiile si nemultumirile vin bineinteles nu din prea mult bine ci din, nefericirea in care ma gasesc acum. Nu stiu ce caut sau de ce ma complac in ceea ce sunt acum, pentru ca un lucru e clar, locul meu nu e unde sunt acum si lucrul acesta imi este confirmat in fiecare zi, la fiecare 2-3 ore.
Si e al naibii de trist.
Azi e o zi in care m-am gandit la trecut mai mult decat am facut-o in ultimele zile si m-a durut cand am privit inapoi. M-a durut pentru ca, poate, imi e dor. Mi-e dor nu de tine p., ci cred ca mai mult de iluzia unui tu care ar fi facut ca tu sa fii EL. Si in unele momente mi-e groaznic de dor, insa in aceleasi momente imi aduc aminte de tot ce am patimit din cauza ta si parca apoi imi e mai greu sa las totul in urma. Insa as vrea sa cred ca macar 5 minute dupa ce am disparut din viata ta te-ai gandit la mine si doar la mine, la omul care a fost o buna bucata de timp in viata ta.
Nostalgiile si nemultumirile vin bineinteles nu din prea mult bine ci din, nefericirea in care ma gasesc acum. Nu stiu ce caut sau de ce ma complac in ceea ce sunt acum, pentru ca un lucru e clar, locul meu nu e unde sunt acum si lucrul acesta imi este confirmat in fiecare zi, la fiecare 2-3 ore.
Si e al naibii de trist.
Monday, January 31, 2011
Crazy day
Bine. Stiu ca nu am fost cel mai mininunat om in trecut. De fapt mint, cand vine vorba de tine, m-am comportat ca ultimul om si erai singurul poate care nu ar fi meritat asta. Normal ca au urmat regrete, dorinte si nopti nedormite. Ultimele au trecut incet cu incet, celelalte insa au persistat in timp pentru ca ai fost si esti un om minunat in viata mea.
So I guess we're not taking it from where we left it, we're getting over it and trying to make things better this time, in other conditions. Happy to be back in your life. Thank you :)
So I guess we're not taking it from where we left it, we're getting over it and trying to make things better this time, in other conditions. Happy to be back in your life. Thank you :)
Sunday, January 30, 2011
Another chapter
Si-mi pare bine ca s-a terminat perioada p din viata mea. Trebuia sa se termine.
Si-am luat-o de la capat, alt om, alt caracter, alte probleme. La inceput frumos, numai lapte si miere, insa ceea ce trebuie sa realizam noi ca oameni este ca viata nu e un basm, de fapt e departe mult de asa ceva. Mi-a placut mult la tine ca inca de la inceput ai spus ce vrei, ce iti convine si ce nu, ce asteptari ai de la omul de langa tine. Pe masura ce timpul a trecut asteptarile s-au modificat, tu te-ai schimbat. Bineinteles ca nu ai recunoaste in veci asa ceva si ai spune chiar ca e total invers, ca eu sunt cea ciudatica acum. Ai spus in prima zi `Lasa filmul, ceea ce se intampla in viata nostra acum e mult mai frumos si viata trebuie sa aiba prioritate in fata filmului`. Nu inteleg insa ce s-a schimbat. Nu o mai fi la fel de frumoasa viata acum? plictiseala, monotonia a luat locul tuturor lucrurilor pe care cu drag le faceam impreuna. Acum fiecare zi e la fel, oboseala tot timpul. In fiecare zi esti obosit, chefless, cele mai grave probleme tu le ai si tu esti cel mai batut de soarta. Un om se satura sa auda asa ceva in fiecare zi. Si sunt si eu om.
Sunt un om satul sa se uite la filme in FIECARE seara, eu, un om caruia chiar ii placeau candva filmele, insa acum sunt satula. Nu ami vreau nici macar sa aud cuvantul film. Si asta de ce? Pentru ca nu mai suport sa vii si sa te plantezi frumos in fata tv-ului si sa fii in lumea ta acolo. Poate o sa zici ca sunt absurda. Nu! Slava domnului am si eu momente in care nu am chef de nimic altceva decat sa ma relaxez uitandu-ma la un film, sau cel putin aveam. Acum sunt in faza de filmofobie, scuzati-mi termenul care bineinteles nu apare in DEX. Te-am sunat intr-o zi si ti-am spus ca imi e dor de tine, in conditiile in care tu ai venit sistematic la mine si imi spui ca tu faci tot posibilul, te sacrifici si fii obosit, mort, rupt in gura de la munca tocmai pentru ca sa ma vezi si cica, sa petrecem timp impreuna. Ceea ce nu ai inteles tu e ca eu nu consider timp petrecut impreuna doar prin simpla prezenta fizica. E nevoie de ceva mai mult, putin mai mult decat atat. O caterinca, o discutie, o cicaleala. CEVA! Altceva decat uitatul la un film, sau mai nou la stirile de pe gsp tv. Asa ca nu mai fi mirat ca sunt botoasa, suparata sau oricum numai bine si fericita nu, pentru ca nu am cum sa fiu. Sunt nemultumita de modul in care decurge totul intre noi in momentul de fata si cred ca e prea devreme pentru asa ceva.
Eu sunt o persoana plina de viata si nu imi place sa vegetez mai mult decat e cazul. Din simplul motiv ca viata e scurta. Da, stiu! Ce cliseu de doi bani. Insa asta e parerea mea. Si nu vreau sa se scurga timpul pe langa mine facand nimic, simtind nimic sau mai rau fiind ofuscata si nemultumita 90% din timpul pentrecut impreuna, pentru ca nu ar trebui sa fie asa. Si orice om care constata lucrul asta incearca sa iasa din situatia asta. Iar o iesire din aceasta situatie nu ar fi alta decat sa incetez a ma si a te chinui si sa dau drumul. Insa eu o las asa, sa se consume si sa ma consume pentru ca inca te caut. Caut omul de la inceput, care nu vroia sa detina adevarul suprem, nu era necesar sa aiba el dreptate si vroia si ii placea `Sa-si traiasca relatia`.
Acum iti spun eu VIATA PRIMEAZA FILMULUI! E ceea ce m-ai invatat tu in prima zi.
Si-am luat-o de la capat, alt om, alt caracter, alte probleme. La inceput frumos, numai lapte si miere, insa ceea ce trebuie sa realizam noi ca oameni este ca viata nu e un basm, de fapt e departe mult de asa ceva. Mi-a placut mult la tine ca inca de la inceput ai spus ce vrei, ce iti convine si ce nu, ce asteptari ai de la omul de langa tine. Pe masura ce timpul a trecut asteptarile s-au modificat, tu te-ai schimbat. Bineinteles ca nu ai recunoaste in veci asa ceva si ai spune chiar ca e total invers, ca eu sunt cea ciudatica acum. Ai spus in prima zi `Lasa filmul, ceea ce se intampla in viata nostra acum e mult mai frumos si viata trebuie sa aiba prioritate in fata filmului`. Nu inteleg insa ce s-a schimbat. Nu o mai fi la fel de frumoasa viata acum? plictiseala, monotonia a luat locul tuturor lucrurilor pe care cu drag le faceam impreuna. Acum fiecare zi e la fel, oboseala tot timpul. In fiecare zi esti obosit, chefless, cele mai grave probleme tu le ai si tu esti cel mai batut de soarta. Un om se satura sa auda asa ceva in fiecare zi. Si sunt si eu om.
Sunt un om satul sa se uite la filme in FIECARE seara, eu, un om caruia chiar ii placeau candva filmele, insa acum sunt satula. Nu ami vreau nici macar sa aud cuvantul film. Si asta de ce? Pentru ca nu mai suport sa vii si sa te plantezi frumos in fata tv-ului si sa fii in lumea ta acolo. Poate o sa zici ca sunt absurda. Nu! Slava domnului am si eu momente in care nu am chef de nimic altceva decat sa ma relaxez uitandu-ma la un film, sau cel putin aveam. Acum sunt in faza de filmofobie, scuzati-mi termenul care bineinteles nu apare in DEX. Te-am sunat intr-o zi si ti-am spus ca imi e dor de tine, in conditiile in care tu ai venit sistematic la mine si imi spui ca tu faci tot posibilul, te sacrifici si fii obosit, mort, rupt in gura de la munca tocmai pentru ca sa ma vezi si cica, sa petrecem timp impreuna. Ceea ce nu ai inteles tu e ca eu nu consider timp petrecut impreuna doar prin simpla prezenta fizica. E nevoie de ceva mai mult, putin mai mult decat atat. O caterinca, o discutie, o cicaleala. CEVA! Altceva decat uitatul la un film, sau mai nou la stirile de pe gsp tv. Asa ca nu mai fi mirat ca sunt botoasa, suparata sau oricum numai bine si fericita nu, pentru ca nu am cum sa fiu. Sunt nemultumita de modul in care decurge totul intre noi in momentul de fata si cred ca e prea devreme pentru asa ceva.
Eu sunt o persoana plina de viata si nu imi place sa vegetez mai mult decat e cazul. Din simplul motiv ca viata e scurta. Da, stiu! Ce cliseu de doi bani. Insa asta e parerea mea. Si nu vreau sa se scurga timpul pe langa mine facand nimic, simtind nimic sau mai rau fiind ofuscata si nemultumita 90% din timpul pentrecut impreuna, pentru ca nu ar trebui sa fie asa. Si orice om care constata lucrul asta incearca sa iasa din situatia asta. Iar o iesire din aceasta situatie nu ar fi alta decat sa incetez a ma si a te chinui si sa dau drumul. Insa eu o las asa, sa se consume si sa ma consume pentru ca inca te caut. Caut omul de la inceput, care nu vroia sa detina adevarul suprem, nu era necesar sa aiba el dreptate si vroia si ii placea `Sa-si traiasca relatia`.
Acum iti spun eu VIATA PRIMEAZA FILMULUI! E ceea ce m-ai invatat tu in prima zi.
