(Ma) Sufoc...

Care e cea mai mare problema a mea? Urasc sa fiu singura, mi-e frica sa raman singura si am grija sa nu raman niciodata asa pentru ca nu mi-e bine deloc doar cu mine. Si mai am o mare problema. Iubesc oamenii din jurul meu, ma lipesc de ei si le iau aerul. Nu stiu cat aer sa le las. Si in momentul in care realizez ca e prea mult ce fac, e deja prea tarziu pentru ca si ei se indeparteaza de mine.

Am avut si am numai oameni minunati in jurul meu pe care ii iubesc si acum indiferent de tampeniile pe care (mi) le-au facut.
Presupun ca Doamne-doamne are un plan bine pus la punct si pentru mine, de fapt nu presupun ci cred asta! Vreau putine lucruri de la cei de langa mine si pe cuvant ca-mi dau si sufletul daca mi-l cer. Asa sunt eu, (va) iubesc si indiferent de cate suturi in fund imi iau, ma intorc si te iau de unde m-ai lasat!

A little too much

M-am saturat de discutii iscate in jurul nostru. Incep incet, incet sa ne doboare. Tu-mi tii lectii de morala, eu sunt aia mica deci trebuie sa fiu cu urechile ciulite si sa invat, nu pentru noi neaparat ci pentru mine pe mai departe, zici. Ai senzatia ca eu nu sunt constienta de absolut nimic din ceea ce-mi zici. Si asa iti si dau impresia, insa lucrurile stau putin altfel. Am trecut prin filtrul constiintei tot ceea ce tu te chinui sa-mi desenezi, insa creierul nu ma mai lasa sa actionez conform impulsurilor. Creierul imi zice sa fac un lucru si pentru prima data i-am dat prioritate in fata inimii.
Am trecut prin diferite etape. De la nu stiu ce sa zic, la nu stiu cum, la nu vreau sa fac asta sau sa zic asta, la partea in care zic tot ce am pe suflet si cand vreau. Acum analizand, ajung la concluzia ca niciuna din metode nu e buna. Intotdeauna o sa fie nemultumiri legate de diverse aspecte si niciodata nu o sa fie indeajuns.

E prea multa drama.

Incomplete

Ceva, de fapt mai multe ceva-uri ma fac sa fiu nemultumita, nefericita, neimplinita cu mine si cu tot ce se intampla in viata mea. Problema mea e ca odata intrata intr-o zona de comfort, raman acolo. Si raman. Chiar daca nu imi convine deloc ceea ce se petrece. Si ceea ce e mai rau e ca nu fac nimic ca sa ies din asta, ci mai mult, ma afund si mai mult in dezastrul meu.
Azi e o zi in care m-am gandit la trecut mai mult decat am facut-o in ultimele zile si m-a durut cand am privit inapoi. M-a durut pentru ca, poate, imi e dor. Mi-e dor nu de tine p., ci cred ca mai mult de iluzia unui tu care ar fi facut ca tu sa fii EL. Si in unele momente mi-e groaznic de dor, insa in aceleasi momente imi aduc aminte de tot ce am patimit din cauza ta si parca apoi imi e mai greu sa las totul in urma. Insa as vrea sa cred ca macar 5 minute dupa ce am disparut din viata ta te-ai gandit la mine si doar la mine, la omul care a fost o buna bucata de timp in viata ta.
Nostalgiile si nemultumirile vin bineinteles nu din prea mult bine ci din, nefericirea in care ma gasesc acum. Nu stiu ce caut sau de ce ma complac in ceea ce sunt acum, pentru ca un lucru e clar, locul meu nu e unde sunt acum si lucrul acesta imi este confirmat in fiecare zi, la fiecare 2-3 ore.

Si e al naibii de trist.