Life

Iubesc oamenii din jurul meu. Pentru ca sunt frumosi. Pentru ca-mi sunt mereu alaturi. Pentru ca gresesc. Pentru ca stiu ce sa spuna. Pentru ca stiu sa asculte. Pentru ca inteleg. Pentru ca sunt incapatanati. Pentru ca nu inceteaza niciodata sa ma uimeasca.
Incerc sa-nteleg haosul din jurul meu, ma revolt, ma impotrivesc mersului firesc al lucrurilor si incerc sa determin o alta cale de a reusi. Nu e o cale buna sau corecta si cu-atat mai mult morala, dar pana la urma este singura cale care-mi aduce cat de cat linistea. Am facut de multe ori ceea ce trebuia si cum trebuia sa fac, iar rezultatele au fost cu totul altele decat cele la care ma asteptam. Acum iau lucrurile altfel. Nu sunt mai putin implicata. Nici pe departe. Doar ca nu mai arat ca sa nu (te) sperii.
Ma bucur de ceea ce mi se-ntampla. Si traiesc la maxim pentru ca-mi iubesc viata asa complicata cum mi-o fac(i). Ma alimentezi, zi de zi, cu picaturi de fericire aratandu-mi un trailer a ceea ce ar putea fi, filmul in sine, derulandu-se cu alte personaje, in cu totul alte cadre. Poate totusi, daca, sa-i zicem conjunctura, ar fi fost una ideala, filmul nostru ar fi unul prost prefer sa zic ca-mi place al naibii de mult trailerul. Si asta nu e din cauza ca ma multumesc cu putin, nicidecum. Asta din cauza ca am invatat dupa mult timp sa iau ce e mai bun din tot si sa ma bucur de ceea ce viata-mi pune-n cale.
Toti ne cautam fericirea. Vrem sa avem pe cineva care sa ne implineasca din toate punctele de vedere, sa ne iubeasca si sa ne fie alaturi. Intrebarea e ce se-ntampla atunci cand, cu toate ca omul de langa iti ofera toate acestea descoperi ca poate vrei mai mult? Sau poate poti sa oferi mai mult si nu neaparat aceleiasi persoane? E de condamnat ca pleaca, ca se imparte? Daca asta il face fericit ca om, poti sa ii iei acest drept doar pentru ca il iubesti? Simtul posesiunii iti spune ca e AL TAU. Simtim nevoia sa etichetam. Ne punem numele pe tot ce iubim si speriem, ingradim.
Cautam echilibrul intr-o lume care nu mai e demult perfecta, cel mult perfectabila. Eu caut acum linistea si pot spune ca am gasit-o. Si nu intr-o situatie ideala.
Nu trebuie sa ne fie frica sa suferim pentru ca asta ne invata sa apreciem mai apoi mult mai mult ce ni se intampla.
Sa ne fie bine :)